Un joc pentru copiii peste 3 ani prin care se exerseaza recunoașterea cifrelor, a figurilor geometrice, a culorilor și se îmbunătățește viteza de reacție a copiilor.
Un joc pentru copiii peste 3 ani prin care se exerseaza recunoașterea cifrelor, a figurilor geometrice, a culorilor și se îmbunătățește viteza de reacție a copiilor.
În Step By Step, una dintre modalitățile de evaluare este Scaunul autorului. Este un scaun deosebit pe care copiii se pun atunci când, adunați în semicerc, prezintă rezultatul muncii, când prezintă ceva la noutăți, când prezintă lecția învățată. Nu este un moment stresant având în vedere că elevii în acest sistem nu iau note și nici calificative, ei sunt învățați să urmărească și să aprecieze progresul individual, ce știu să facă și unde mai necesită consolidare.
Cum îl folosim la matematică? După munca independentă, copiii sunt invitați să ne explice cum au rezolvat o problemă, un exercițiu, etc. Verbalizarea, explicarea modului de gândire, în matematică este foarte importantă, ne ajută să descoperim unde greșește elevul și e o dovadă a interiorizării cunoștințelor elevilor. În momentul în care știi să explici de ce ai procedat într-un anumit fel înseamnă că ai înțeles, că ți-ai însușit cunoștințele. E foarte important să acordăm cât mai mult timp pentru a-i lăsa pe elevi să verbalizeze rezolvările, să le explice mai ales după predare. Copiii sunt încurajați să vină pe scaunul autorului, acesta fiind un loc unde ești apreciat, ajutat, ți se dau sugestii, sunt descurajate comentariile negative, acestea fiind înlocuite treptat de sugestii și o atitudine pozitivă față de cel care este acolo, copiii se obișnuiesc să aprecieze descriptiv ceea ce au realizat colegii devenind conștienți de valoarea fiecăruia.
Este un moment în care fiecare poate deveni important, un moment în care vorbești în fața unui grup, îți clădești încrederea în tine, îți învingi timiditatea, te bucuri de feed-back din partea colegilor și a învățătoarelor.