Pentru a exersa citirea, scrierea, ordonarea, compararea numerelor naturale se poate juca jocul Bingo. Aceasta activitate poate fi folosită ca o activitate introductivă sau ca o activitate în completare.
Copiilor li se dau bilețele cu tabele de 5X5 pătrățele, în care să își scrie ce numere doresc de la 1 la 75 (vor fi doar 25 de numere). Dupa ce și le scriu, sunt solicitați să le citească sau să citească selectiv, exersându-se citirea coloanelor și a rândurilor. Este un prilej pentru a observa cum citesc copiii numerele, intervenind acolo unde e cazul, insistând pe pronunția corectă.
Apoi se extrag numere dintr-un recipient drăguț în care am introdus bilețele cu numerele de la 1 la 75. Poate fi chemat câte un copil pe rând care să extragă câte un număr, pe care să îl citească cu voce tare, iar ceilalți copii vor colora numărul respectiv dacă se află pe bilețelul lor. Numărul extras este pus sau scris pe tablă. Când cineva are colorate 5 numere pe linie, pe coloana sau pe diagonală strigă "Bingo" și biletul este verificat.
Se stabilește de la început cât va continua jocul "Bingo", care e numărul de câștigători la care jocul se oprește.
Apoi se pot purta discuții referitoare la numerele extrase sau se pot scrie în caiet sau pe fișa dată cerințe legate de numerele extrase.
Care e cel mai mare/cel mai mic număr extras?
Hai să scriem numerele extrase în ordine crescătoare/descrescătoare!
Care sunt vecinii celui mai mic număr extras?
Care este succesorul/predecesorul celui mai mare număr extras?
Din ce sunt formate numerele extrase?
Care sunt numerele pare/impare extrase?
Scrie numerele de la cel mai mic până la cel mai mare număr de pe fișa ta.
Alege 10 perechi de numere de pe bilețelul tău si compara-le.
Alege 5 numere și descompune-le în zeci și unități.
Citește un număr de pe fișa ta și numește un coleg care să îl descompună în zeci și unităti.
Se pot cere și elevilor idei de cerințe legate de aceste numere. Acest joc poate fi folosit și când elevii învață numere mai mari precizându-li-se intervalul din care își vor alege numerele pe bilețele. Eu am folosit acest joc chiar și la limba română înlocuind numerele cu litere sau cu cuvinte.
Copiii au fost încântați, și-au exersat cunoștințele într-un mod plăcut!