Copiii adoră poveștile. Acestea fac parte, în mod firesc, din universul lor. Micuții te vor însoți mereu, fără rezerve, în lumea acestora. Știind acest lucru, implicit, și matematica face parte din… poveste.
Activitatea începe cu vocea domoală a învățătoarei care, fără anunțuri importante, fără atenționări și explicații, își începe firul cuvintelor. Copiii știu: e o poveste! Își găsesc repede, cu bucurie, cea mai comodă poziție, întinzându-se pe mocheta primitoare. Privirile sunt ațintite spre d-na învățătoare, urechile bine ciulite…
În tărâmul piticilor ambițioși
A fost odată ca niciodată, pe un tărâm îndepărtat, despre care… aproape nimeni n-a aflat…, o lume a unor pitici. Aceștia însă nu erau ca toți ceilalați pitici, căci știți , dragi copii, există muuuulte feluri de pitici. Aici erau pitici ambițioși. Erau la statură atât…cam cât măsoară brațul vostru între palma și cot. Purtau hăinuțe frumos colorate și toate lucrurile care-i înconjurau aveau parcă ceva special, căci piticii ambițioși nu se mulțumeau niciodată cu ceva făcut oricum, cu ceva oarece... Erau mereu dornici să înfăptuiască lucruri deosebite, astfel încât le veneau tot timpul tot soiul de idei năstrușnice.
În fiecare zi, piticul bucătar (și zilnic era altul care gătea pentru toți piticii ambițioși!) își alegea câte o rețetă din cartea lor de gătit. Era o carte tare groasă și destul de mare, fapt pentru care niciunul dintre pitici nu reușise încă să o deschidă singur. Încercaseră cu toții. Se opintiseră însă degeaba, căci coperta cea grea putea fi deschisă doar de catre 3-4 pitici care își adunau împreună forțele. Apoi, cu paginile, era ceva mai simplu... Odată deschisă cartea, urma alegerea rețetei: fiecare dorea ca aceasta să fie una… specială. Niciunul dintre pitici nu se mulțumea să gătească ceva simplu, ceva la îndemana oricui.
De exemplu, unul dintre pitici, într-o frumoasă zi de mai, a ales să facă… un tort. A avut nevoie de atât de multe ingrediente că au fost necesare încă 2 măsuțe pe lângă cea existentă în bucătărie (adică… în total… câte?) și timp de jumătate de zi a muncit numai la găsirea acestora și pregătirea lor în cantitățile necesare. I-au trebuit, printre altele de 3 ori câte 2 ouă, de 6 ori câte 5 pahare mari pline ochi cu făină, 10 linguri cu ulei și apoi încă vreo 4…
( Copiii sunt provocați să spună câte din fiecare s-au folosit…)
În jumătatea de zi rămasă, a urmat prepararea gustosului tort, coacerea lui… Rezultatul a fost unul uimitor! Nu a fost pitic care să nu laude gustul delicios al acestuia! N-a rămas nicio firimitură din minunea culinară preparată de ambițiosul pitic bucătar al acelei zile.
Apoi, în acest tărâm, erau unii pitici care preferau cititul. Aceștia își alegeau mereu cărți dintre cele mai interesante și, odată ce puneau mâna pe câte una, nu o lăsau jos până ce nu o terminau: de la primul până la ultimul cuvințel. Și făceau acest lucru chiar dacă asta însemnă să nu închidă un ochi toată noaptea, atât erau de ambițioși piticii cititori! Lumina lunii și prietenii licurici îi însoțeau în lectura lor nocturnă.
În sfârșit … în lumea aceasta a piticilor ambițioși, erau și unii care adorau să se joace împreună. Se adunau la umbra unui nuc mare, vechi de vreo 30 de ani, cu coroana stufoasă, încărcată de ramuri lungi și groase, cu scoarța maronie, frumos crestată, cu frunze mii și mii ce foșneau în adierea vântului… Se adunau și cel mai mult își doreau să se joace împreună ceva nou, ceva… altceva, ceva special. Astfel se făcea ca, de fiecare dată, câte unul inventa pentru întregul grup câte un nou joc. Cu toții erau mereu nerăbdători să afle cum își vor petrece împreună timpul de data aceea.
Astfel se face că, într-una din zile, unul dintre pitici, s-a îndreptat țintă spre tabla pe care o aveau sprijinită de nuc și a început să contureze un vas. Era mai degrabă un mare borcan. Forma era ușor de recunoscut! Pe capacul acestuia a notat un număr: 27. Cu toții urmăreau curioși mișcările piticului. Ce însemna oare acel desen? Dar numărul ce se ivise? Întrebările piticilor și-au găsit imediat răspunsul. Un zar verzui, cu buline roșii colorate pe fetele lui, s-a rostogolit până la picioarele unuia dintre pitici. “5!”, strigară în cor câțiva dintre jucători. Piticul de la tablă, cel care și rostogolise zarul, îl luă și-i înmuie ușor în tuș fața cu cele 5 buline. Avea acum în mână o ștampiluță. Pe borcanul desenat, piticul folosi ștampila astfel obținută, imprimând 5 buline bine conturate. Piticul le-a explicat prietenilor săi că în felul acesta se desfășoară jocul până ce pe desen se vor aduna atâtea buline cât arăta numărul 27, nici mai multe, nici mai puține. Încântați, piticii s-au oferit în grabă să fie cei care rostogolesc zarul sau cei care pun ștampila pe borcanul desenat…
Jocul a continuat o bună bucată de timp, numărul de pe capac fiind mereu altul. După 27, a urmat un 18, apoi 34, 38… Zarul era uneori “generos” aducându-le numere dorite, potrivite, alteori însă se încăpățână parcă să se rostogolească în cel mai nepotrivit mod, iar piticii ambițioși îl certau că nu e suficient de… ascultător.
Despre alte lucruri care se petreceau în acest tărâm, vom povesti și altă dată…. Acum, să ne jucăm și noi precum piticii din poveste!
Fiecare copil primește câte o planșă cu patru borcane asemenea celor din tărâmul piticilor ambițioși conturate pe ea și cu diferite numere scrise pe capace. Ei vor desene ceea ce zarul le arată de fiecare dată când se oprește din rostogolire, căci nu le pot preface în ștampiluțe așa cum au făcut piticii.
Zarurile sunt pregătite, așa că… să înceapă matematica!
În fiecare zi în păhărelul unităților se intorduce câte un bețișor iar in tabel se notează câte bețișoare sunt în ziua respectivă în păhărel. Când în pahar s-au strâns 10 bețișoare, ele se leagă cu un elastic, au devenit bune prietene și trebuie să se mute în paharul zecilor pentru a lăsa loc altor bețișoare să intre în paharul unităților. În final se mai atașează un pahar, paharul sutelor, pentru că cele 10 zeci, devenite și ele bune prietene, se vor lega într-o singură sută și se vor muta in paharul sutelor. Se poate da chiar și o petrecere tematică la împlinirea celor 100 de zile de școală, iar numărătoarea poate continua cu un alt tabel sau într-o altă formă până la 200, 300, 400 de zile de școală.
Astfel în fiecare zi se verifică (se numără) câte bețișoare sunt în pahare (numărând zecile și unitățile), se mai adaugă unul, se stabilește noul număr, se precizează din ce este format (câte zeci, câte unități) și se notează în calendar.